VIDEO | Joe Biden : Doar SUA a avut capacitatea de a organiza o evacuare de asemenea amplitudine

Publicat: 31/08/2021, 23:11
Actualizat: 01/09/2021, 00:41

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat marți seară că decizia de retragerea a trupelor militare din Afganistan a fost o decizie unanimă, punând astfel capăt uni război ce a durat 20 de ani. Liderul de la Casa Albă spune că avut de înfruntat numeroase critici din cauza retragerii abrupte a trupelor, însă aceasta a fost o decizia pe care și-a asumat-o în fața tuturor americanilor și a eroilor militari care au luptat atât de mult timp, SUA suferind de asemenea foarte multe pierderi, atât financiare cât și umane. „Nu aveam de gând să continui un război ce dura deja de prea mult timp”.

„Militari americani și-au riscat viețile pentru a ajuta refugiații să plece din Afganistan. Și-au riscat viețile știind că ISIS-K așteaptă să îi lovească în orice moment. După începerea evacuării, acum 17 zile, am identificat peste 5.000 de cetățeni americani care deciseseră să rămână în Afganistan, dar care acum doreau să plece. Operațiunea noastră a reușit să scoată 5.500 de cetățeni din țară, oameni care s-au implicat pentru a-l prinde pe bin-Laden”, a declarat președintele SUA, Joe Biden.

Biden a precizat că deși SUA a investit sume enorme pentru pregătirea forțelor armate din afgane și au luptat timp de 20 de ani pentru țara lor, aceștia au lăsat armele și au fugit, așa cum a făcut si președintele Afganistanului.

„Când după 20 de ani de luptă pentru țara lor, afganii au lăsat armele și au fugit. Noi am fost pregătiți. Când președintele Afganistanului a fugit, noi am fost pregătiți. Când oamenii se îmbulzeau la aeroportul din Kabul, noi am fost pregătiți”, a afirmat Joe Biden.

Liderul de la Washington a afirmat că trupele militare ale americii au ajutat la scoaterea a zeci de mii de cetățeni și diplomați din Afganistan, rămânând în urmă circa 200 de americani, care vor avea sprijinul tarilor aliate pentru a putea părăsi în siguranță țara condusă de talibani.

„Am scos zeci de mii de cetățeni și diplomați din Afganistan: traducători, oameni care au lucrat pentru noi. Credem că 100-200 de americani au rămas în urmă. Alături de noi sunt 100 de țări care vor să se asigure că talibanii își vor ține cuvântul și vor permite celor care vor să plece, să părăsească țara în siguranță”, a mai spus Biden.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
Câți euro a primit Sorin Pușcașu pentru cele 19 săptămâni la Survivor All Stars. Îi...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
A fost descoperit elixirul ieftin al vieții „fără de moarte”. Ce trebuie să consumi pentru...
Planta-minune care se vinde cu 100 de lei gramul. Dumitru a pus bazele unei plantaţii...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa ar fi fost ucisă pentru o bucată de pâine. Verișorul copilei a avut un...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Serviciile de securitate din întreaga Europă sunt în alertă în legătură cu o nouă armă...
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
Schimbare în TOATE MAGAZINELE din România. Acest lucru va deveni INTERZIS prin lege
Vine vreme extremă în România. Meteorologii au dat alarma
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Un circuit unic în creierul uman are legătură cu indicele de masă corporală
×